۞.2

Katy

STOP! Deschide asta: http://www.youtube.com/watch?v=zx_dTSPzXlk

Inima mi-a inghetat. Dintr-o data, franturi palide si neclare imi invaluiau mintea intr-un nor de ceata. 

Numele acesta, imi facea sufletul sa tremure. Crezuzem ca scapasem de el. Crezusesm ca,dupa sacrificul Lizei, avea sa dispara si el. Fiind o creatura rea a noptii, vampir diabolic, trebuia sa dispara, cum s-a intamplat cu ceilalti si Sarah. 

Amintiri de cand il cunoscusem inca de pe cand eram la liceu, pe holul larg si racoros,cand am simtit ca iubesc si ca sunt iubita,  imi faceau sentimentele sa innebuneasca si pielea sa ma furnice. De cand am devenit vampir, nu m-am mai simtit atat de om. Aceste sentimente nu le aveam decat cand eram un suflet viu. 

Mi-am tras o palma mintala, gandindu-ma ca ceilalti erau mult mai socati decat mine.

Am reusit sa ies totusi din transa, lasandu-ma inca zbuciumata pe interior.

Un amaldan de sentimente si alte chestii care nu le pot explica, se invarteau vigilent prin mine. 

Am aruncat o scurta privire la Bonnie. Dupa expresia confuza dar calma in acelasi timp, mi-am dat seama , ca o farama din ea stia ca asa avea sa se intample. 

-Bonnie? Ce stii? Au fost cuvintele mele, care de fapt nu vrusem sa le pronunt cu voce tare. Si totusi aceasta minora eroare s-a produs. 

Mi-a aruncat o privire neutra. Ochii ii sclipeau ca niste mici torte. A zambit subit si a ridicat din umeri, miscarea simpla facandu-i ca parul sa isi schimbe pozitia. 

A deschis gura, ca si cum ar fi vrut sa spuna ceva, insa a inchis-o la loc, zambindu-mi. Privirea ei mi-a soptit un "lasa, vom ajunge si acolo."

Okay. Fata asta, o cunosteam inca de cand eram la o varsta frageda, dar nici acum nu pot sa imi dau seama de unde stia, si mai bine zis, ce anume stia. 

Am suras fara sens. 

-Bonnie? Ai de gand sa ne zici si noua? lua cuvantul batrana casei.

Frageda Bonnie nu facu decat sa plece privirea si sa se joace cu degetele, simtindu-se ca un copil care era certat din cauza ca sparsese o vaza. 

Ii simeam respiratia regulata si ii auzeam bataile inimii,insa nu ii puteam auzi gandurile. Avea,sau nu de gand sa ne zica ce stie?

-Scumpo,adauga doamna Flowers, daca stii ceva ce ne-ar putea ajuta, te rog sa ne spui. 

Calmul doamnei Flowers, ma face sa-mi ies din minti. Daca eram in locul ei, saream pe ea si o constrangam sa spuna tot ce trebuia spus. 

-Bonnie, uite, te iubesc si esti ca sor-mea, dar in momentul asta, zau,  imi vine sa te iau la palme,am zis printre zambetele care nu ma lasau sa fiu serioasa. 

Aceasta din urma rase la comentariul meu non-sens. 

Se pare ca si bunica observase faptul ca numai ea nu tresarise la vorbele lui Allan. 

Deja devenea iritant sa ne milogim de ea. 

-Bonnie, pentru ulti...

-Bine! tresari ea , nelasandu-ma sa imi termin magnifica fraza semi-amenintatoare care avea sa o faca sa vorbesca.

-Hm,am zis, se pare ca te pot face sa vorbesti si fara cuvinte grele.

-Bine...adauga in soapta. 

Patru perechi de ochi se rasucira imediat spre micuta Bonnie, care acum avea un inceput de tremurat. 

-Stiam ca Blake nu o sa dispara. 

Facu o pauza,lasandu-ne practic pentru cateva secunde cu ochii in soare.

-Dar, de unde stiai? a intrebat-o Mary.
-Pentru ca l-am vazut.
Atat de sec. Atat de nonsens. Atat de dramatic. Toata chestia asta se transforma intr-o telenovela dramatica si lucrurile par sa se complice de la minut la minut.
-C-cum? am zis cu glas sec si tremurat.
Parca Universul tot cazuse in capul meu si nu stiam cum sa reactionez. M-am blocat. Exact! Corpul meu facuse ce stia mai bine sa faca. Sa se panicheze si sa se blocheze in situatii de panica excesiva si daramaturi sentimentale.
Bonnie s-a lasat pe spatarul scaunului, urmand un scurt scartait, prea puternic pentru urechile mele sensibile. Am inchis ochii pret de secunda si am incercat sa rasuflu,parand calma. Dar nu eram. Toti stiau ca nervii mei erau intinsi la maxim. Pentru ca toti stiau de realtia mea cu Blake, de dinainte de...sacrificiul Lizei.
Am inceput sa rup un servetel, nestiind ce anume faceam.Parca eram teleghidata dar totusi captiva in propriile-mi ganduri sihastre.
Mi-am indreptat lin privirea inapoi spre biata mea prietena care acum era cu mainile incrucisate la piept, tot in aceeasi pozitie dezaprobatoare de acum cateva secunde.Urma apoi o scurta-lunga pauza amutita si glasul uscat al lui Bonnie umplu din nou camera.
-Cand toti plangeam la masa Lizei, printre lacrimi si ochi inclestati am zarit o silueta dupa un copac din apropiere.
Imaginile mi se derulau intruna in minte, ca un film mut si extrem de trist. Un sentiment usor de vinovatie ma intrista putin, dar apoi am revenit in lumea reala, trezita de cuvintele bunicii.
-Dar de unde stii, scumpo, ca era el?
-Pentru ca l-am vazut.
-Dar ai spus ca nu vedeai bine.
-Am vazut indeajuns de bine ca sa imi dau seama ca era Blake.
-Si atunci de ce nu ne-ai spus?am intrebat.
-Pentru ca nu am vrut sa mai cauzez si alte griji. Era deajuns ca o pierdusem pe Liz.Asta a adus mai multa suparare decat faptul ca nu ne-am dat seama ca Blake nu e in totalitate o creatura a intunericului si ca are o farama de suflet. Ceea ce nu a dus la distrugerea lui odata cu ceilalti vampiri si Sarah.Vedeti voi, vampirii cu suflet sunt rari. Doi sunt printre noi. Dar si eu am fost la fel de socata sa vad ca Blake e in viata.
Am dat un pumn izbitor in masa in care mi-am pus toata ura si iubirea. Cescutele de ceai si cafea tresarira brusc,insa din fericire pentru doamna Flowers nu s-a dezechilibrat niciuna, si au ramas toate pe farfuriuta lor de portelan.
M-am ridicat de la masa si cu pasi apasati am iesit din casa in cea mai mare viteza posibilia.Am trantit usa de la intrare.Daca o izbeam mai tare, avea sa cada si nu aveam chef de costuri suplimentare pentru repararea ei.
In urma mea, era Allan,care probabil imi lua urma dupa miros. Noi, vampirii,avem un miros specific. Fiecare e diferit,de la vampir la vampir. De obicei, a carne moarta si parfum, dar depinde acum ce parfum foloseste fiecare. Dar sunt si vampiri care prefera mirosul lor unic, de mort-viu.
M-a gasit rezemata de un copac, in gradina doamnei Flowers. Teiul cel batran,probabil adapostise la umbra lui multe plansete si dureri ascunse. Voiam sa fiu singura, dar pe Allan nu-l puteam da la oparte. Doar el ma putea duce mai aproape de Liz. Doar el putea tine legaura cu prietena mea cea mai buna,care devenise doar o fantoma si o uram pentru asta. Dar o iubeam in acelasi timp si imi era teribil de dor de ea. Voiam tare mult sa o tachinez si apoi sa o iau in brate,linistind-o.
STOP! Deschide asta : http://www.youtube.com/watch?v=w1oM3kQpXRo
-Esti bine? intreba el.
-De ce toata lumea continua sa ma intrebe asta?
-Dar,doar eu te-am intrebat.
-Nu si in mintea mea!
Okay,afirmatia mea nebuneasca ne facu pe amandoi sa declansam un mic raset. Facem si noi haz de necaz.
M-am ridicat de pe jos si m-am dus la banca de langa mica fantana. Nu stiu de ce nu m-am dus acolo de la inceput. Allan ma urma si ne-am asezat amandoi simultan. In sfarsit puteam trai din nou. Ma rog, la figurat.
-E greu. am deschis subiectul anevoios. Mi-am fixat coatele pe genunchi si mi-am afundat fata in palme.
-Stiu. fu raspunsul lui.
Era atat de delicat. Oricine ar fi vrut sa il aiba pe Allan drept cel mai bun prieten. Poate nu ne cunosteam de mici-nici nu am fi avut cum- dar tineam la el ca la un frate. Si ma durea si pe mine sa-l vad suparat, cum probabil il durea si pe el sa ma vada pe mine cu moralul la pamant.
-Si mie mi-e greu.adauga in final.
Mi-am sucit capul spre stanga, in asa fel incat sa il am in vedere,dandu-mi din fata buclele mele aurii ce imi incomodau vazul. Mi-am arucuit buzele intr-un mic zambet subit si trist. Era o liniste sacra aici in gradina doamnei Flowers. Iubeam nespus sa vin aici cu Liz si sa ne uitam la copaci, flori si sa admiram imprejurimile. Nu veneam foarte des, dar si cand veneam, ne petreceam toata ziua aici.
-Spune-mi...cum e el?am intrebat fara sa imi dau seama ce am spus exact.
Si-a rotit privirea spre mine, vazand ca ochii imi straluceau. Nu mai plansesem de la moartea ei. Si simteam iar nevoia sa ma eliberez cumva, fara sa mai provoc daune minore in locuinta bunicii.
-Nu plange. Nu acum. Si nu pentru el.
M-au socat usor spusele lui. Am dat sa protestez,dar tot ce am zis a fost:
-De ce nu?
-Pentru ca nu trebuie.
-Nu pot sa plang?
-Poti.
Atunci de ce ma oprise?
-Dar doar de doua sau trei ori in intreaga ta vesnicie.
Am facut ochii mari , evident surprinsa de afirmatia lui.
-Si tu ai plans deja o data,in ziua mortii ei. Pastreaza-ti lacrimile pentru ceva mai intens decat Blake.
-Si tu? Tu de cate ori ai plans?am intrebat.
-Trei ori. Lasa capul in jos, cuprins de o tristete nemaintalnita la el pana acum. Erau ultimele ramisite care imi aminteau ca am fost odata o fiinta vie, un om.
-Dar inca mai ai aspectul fizic. am adaugat in speranta ca o sa il incurajez.
-Coltii ma tradeaza. a spus el.
Am stat putin pe ganduri. Apoi am zis:
-Dar avem ceva ce au si oamenii. Avem suflet.
Cateva secunde a ramas nemiscat. Apoi a zambit cald si limpede.
-Sunt doar un spirit facut din carne vie. Sunt detasat, de neschimbat, gol. Dar am un suflet. E tot ce mi-a mai ramas.
-Ei bine, carnea ta nu e chiar vie . am zis apoi am ras usor.
-Da....suntem niste vampiri cu suflete de oameni. Niste nemuritori cu pasiunea unor muritori.
-Si..pana la urma...care e motivul pentru care ai venit dupa mine? am intrebat.
-Ca sa te fac sa te simti mai bine. Stiam ca ai nevoie de compania cuiva care sa te inveseleasca si sa te linisteasca in legatura cu fostul tau iubit.
-Oh...pai atunci...tu chiar faci treaba buna. Nu-i de mirare ca Liz te-a iubit atat de mult. Si pun pariu ca inca o face,din moment ce te-a ales pe tine sa ne ajuti sa luam legatura cu ea.
-Da.Cred ca da.
Am rasuflat usurata. Lacrimile mi se domolira si din fericire nu au facut gestul necugetat de a iesi din ochii mei.
-Blake s-a intors azi dimineata. Dupa ce am venit de la vanatoare l-am simtit de la intrarea in casa apoi l-am vazut cum statea pe canapea si isi savura bautura. Dupa un schimb de replici a' la Blake si Allan, am decis sa il ignor si sa nu il pun sa ma suspecteze de faptul ca ma duceam la voi. Si eu, evident,am fost foarte socat de aparitia lui. Desi nu credeam ca el chiar o sa se intorca. Am decis sa va zic si voua sa vad daca si voi pareti la fel de socati ca si mine. Se pare ca pe tine te-a afectat mai mult si pe Bonnie mai deloc.
-Crezi ca...as putea sa vorbesc cu el? Adica...l-am urat atata timp. Dar acea flacara a iubirii mele pentru el incepe sa prinda iar puteri. Si asta ma omoara pe dinauntru!
-Katy...linisteste-te...
Mi-am reluat pozitia de la inceputul convorbirii si am incercat sa-mi domolesc furia ce se dezlantui in mine.S-a apropiat de mine si m-a cuprins cu bratele lui. Era asa bine sa ai un prieten care sa stie exact cum te simti. Adoram sa fiu luata in brate de catre cineva . Iar faptul ca era Allan ma facea sa ma simt si mai aproape de Liz. De parca, ar fi fost cu mine. Dar acea senzatatie fu de scurta durata. Dar amintirea ei tot dainuia in jurul nostru. Mi-am sprijinit capul de umarul lui si am ascultat freamatul naturii pret de cateva minute linistite si adanci.
-Cred ca ar fi cazul sa mergem. Sper ca te-ai bucurat de momentul de liniste din gradina. Nu ca nu ar fi fost liniste si in casa, doar ca tensiunea acumulata imi faceau creierii sa explodeze.
-La fel.De ce crezi ca am plecat?
Am zambit unul la altul si am plecat spre casa.

             *

STOP! Deschide asta : http://www.youtube.com/watch?v=54QW369F4CM&feature=youtu.be

-Katy, ma bucur ca esti mai bine acum. spuse bunica. 

Ma simteam prost fata de ea si de Mary pentru iesirea mea de acum cateva minute , asa ca mi-am cerut scuze iar ele mi-au inteles starea de nervozitate. 

Se pare ca aceasta "reuniune de familie" nu a fost chiar cea mai buna. Cu doua vesti groaznice una dupa alta, e imposibil sa nu cedezi nervos. Inca nu stiu cum au reusit doamna Flowers si Mary . Dar cred ca e posibil datorita experientei lor de femei trecute prin viata. Adica, sa fim seriosi, doamna Flowers a trecut prin doua decese-sotul ei si Liz-, zeci de lupte contra raului si magie iar mama Lizei printr-un divort, o mutare a locuintei si acum pierderea singurei ei fiice. Iar eu,sunt abia la inceput. 

M-am deplasat agale spre Bonnie si spre Allan care purtau o discutie incredeibil de silentioasa. Mi-am facut loc printre fotolii si canapea si am ajuns la ei. 

-Hei...pot sa va rog ceva? i-am intrebat cu volumul vocii mele dat la nimimum. 

Amandoi s-au uitat la mine suspicios, faramite din ei crezand ca stiu ce urma sa zic. Dar probabil le-am dat planurile peste cap.

-Ajutati-ma sa-l distrug pe Blake. 

Hello! This is me! :)

Hello! Aceasta sunt eu! Si va spun "HEY! I LOVE YOU!" :) 

Multumesc ca cititi. Urmatorul capitol va aparea curand. Deci, fiti pe faza! <3

Ed Sheeran - All Songs on +

Love it

.1 ۞

Allan

 STOP! Deschide asta: http://www.youtube.com/watch?v=KlBDGx8stR0

Cu un impuls puternic al muschilor mei slabiti, m-am ridicat in sezut ca ars de foc. Pulsul care incepu sa scada, batea atat de tare, incat il simteam in urechi. Parca inima imi era gata sa iasa din piept. M-am dezmeticit putin si am vazut ca era miezul noptii. Camera pustie ma facu sa ma infior putin, aducandu-mi aminte de zilele cand Liz era cu mine,aici. Au trecut 3 luni si 12 zile de cand a murit. Uneori am senzatia ca ma priveste. Aceasta senzatie dispare insa dupa cateva secunde. Dar o simt mereu cu mine. E inca in inima mea. 

Ceasul ticaia regulat,pe biroul prafuit. Arata 12 si jumatate. De cand Liz nu mai e, am cam uitat de scris. Ultima mea insemnare in jurnal e din ziua cand i-am ingropat trupul in Capela de la Biserica Sf. Vlad. Ultimele amintiri care le am cu ea sunt din ziua mortii ei. Mi-a soptit numele intr-un mod in care mi-a frant inima in milioane de bucatele. Ziua mortii ei inca ma bantuie. 

M-a trecut un fior rece pe sira spinarii la amintirea acestor lucruri. Si o intepatura ascutita mi-a patruns in partea stanga. 

Inca nu pot aceepta faptul ca e moarta. 

Cosmarul care tocmai l-am avut, si nu e singurul, m-a facut sa imi fie frica sa mai adorm. Prin visele mele, tin legatura cu ea. Vad prin ce chinuri trece, sau doar o parte din ele. Si ma doare odata cu ea. Sunt nopti in care mi-e frica sa adorm pentru ca stiu ca voi suferi, si nopti in care vreau sa stiu ce e cu ea. Sufletul ei rataceste prin Infern si asta ma omoara incetul cu incetul. Fiecare molecula din mine urla de durere si de suparare.
Dar cel mai rau este ca nu pot comunica cu ea. Ii simt in somn amaldanul de sentimente care vin spre mine. Furia si frica ei ma cuprind si pe mine deseori facandu-ma sa vars lacrimi fierbinti cum nu am mai avut de secole.
Desi sunt un vampir, am sentimete, inima, pot manca, pot dormi, dar ele sunt cu masura. Liz era lumina din intunericul meu. Era singurul lucru care m-a "readus" la viata. Sunt un mort viu. La granita dintre viu si neviu. Sunt in ambele Lumi. Faptul ca pot tine legatura cu ea, e cel mai bun lucru posibil. Dar numai ea poate sa-mi arate cum e acolo si prin ce trece. Si numai eu ii pot simti sentimentele profunde care ma apasa pe suflet.
Trebuie sa o readuc inapoi. Cu sau fara ajutorul prietenilor mei.
M-am intins iarasi in pat. Pufosenia lui nu mai avea de mult efect asupra pielii mele reci. Fixez cu privirea in fiecare seara tavanul alb-galbui , fiindu-mi frica sa adorm din nou. De cele mai multe ori stau asa cu orele si ma gandesc la ea si la ce cai ai fi sa o pot readuce din morti. Dar cum spiritul ei a parasit lumea noastra imediat, nu o pot transforma in vampir. Mi-as fi dorit sa existe o cale. Si sper sa existe. Nu o sa incetez sa sper in asta. Nu, nu asta este destinul ei. Daca trebuie sa moara, o face prin lupta dintre bine si rau. Nu prin sacrificiu.
Gandurile acestea trec prin mintea mea cu viteza luminii lasandu-mi usoare urme amare.


M-am trezit in aceeasi zi de marti. Mi-am amintit brusc de cosmarul de aseara, si la fel de brusc l-am alungat din minte, nelasandu-l sa-mi strice si ultimele firicele de fericire.
Este undeva in jur de 11 si telefonul suna disperat.
Cu o lene minora il iau de sub perna si raspund.
-Da.
-Hei. Buna dimineata!
-Ah...Katy..Neata..
-Nu ai dormit cum trebuie?
-Mai are rost intrebarea ta daca stii deja raspunsul?
-Imi cer scuze.
-Nu face nimic.i-am zis.
-Okay. Pai, ramane sa ne vedem cu totii acasa la bunica.
-Da. Chiar am sa va povestesc din nou.am zis usor ironic.
-Uite...imi pare rau ca te punem sa ne spui ce face si unde e. Dar e singurul mod in care o putem readuce printre noi.
-Stiu. Stiu asta,i-am raspuns repezit. Mi-am trecut mana peste fata si mi-am acoperit ochii de lumina soarelui ce navalea in camera. Si eu vreau sa contribui la salvarea ei. Daca nu voiam, terminam legatura cu voi si ma inchideam in mine.
-Pai asta ai si facut in prima luna.
-Imi pare rau.
-Ok,lasa asta. Deci ne vedem la orele 3.
-Inteles.
Si am inchis.
Mi-am facut  toaleta de dimineata si dupa ce m-am imbracat am dat sa plec. Apoi stomacul meu a inceput sa imi vorbeasca. Mi-era foame . Venele ma ardeau si mi-am dat imediat seama ca aveam nevoie de hrana.
"Oh, la naiba!"
Am scos un oftat exasperat. Cu toata harmalaia asta, uit de cele mai multe ori ca am nevoie sa ma hranesc. Katy, cand mai e cu mine, imi aminteste de asta  si mergem sa ne facem "plinul".
Am dat o fuga repede in padure. Am ochit un iepure si am sarit asupra lui. Prea incetinel pentru el si saltul lui. Mi-am infipt coltii in gatul lui pufos si am sorbit pana nu am mai putut. Imi parea rau ca ucideam saptamanal 7-8 iepurasi, dar asa e cu supravietuirea.Esti prada sau pradator. In cazul meu, pradator.
Am iesit la sosea, gata sa pargurg cei 3 kilometrii in viteza vampirica si sa-mi incarc bateriile de dimineata, cand am observat ca tricoul era patat. Sange proaspat.
"Chiar asa de neatent pot fi?"
Mi-am tras o palma mintala si am facut cale intoarsa spre casa.
M-am oprit brusc cand am intrat pe poarta de fier vopsita in  negru.Narile mi s-au deschis indeajuns de mult incat sa simt ca cineva a inrat in casa. Auzul s-a imbunatit imediat ajutandu-ma sa aud fiecare fir de iarba cum se unduie in bataia vantului tomnatic.
Cu viteza am dat practic buzna in casa si m-am oprit fix in sufragerie.
Mare mi-a fost uimirea cand am vazut pe canapea o silueta intunecata si pe masa o sticla de Jack Daniels.
Am scos un sunet de usurare cand am constatat ca era doar varamiu,Blake.
-Ce faci aici?l-am intrebat avand nervii intinsi la maxim.
-Buna ziua, vere, cum iti mai merge? Si mie la fel de bine, merci de intrebare.
Mi-am rotit privirea in jur si am incercat sa-i ignor tipicul sarcasm.
-Te-ai gandit sa mai dai pe-acasa?
-Da, doua luni de vacanta mi-au ajuns. M-am intors in oraselul meu mult iubit gata sa il terorizez.
-Cand ai de gand sa incetezi cu atacurile asupra oamenilor nevinovati? Tot mai multe crime misterioase apar la televizor si politia cauta faptasul.
-Ei bine, afla ca nu sunt eu vinovatu'. spuse calm luand inca o sorbitura eleganta din paharul cu wiskey.
-Ha! am ras ironic, si ce vrei sa spui, ca Sarah s-a intors dupa ce toti vampirii rai au fost inlaturati?
-Ca veni vorba..nu stii cat am suferit dupa Sarah...
-Nu ma intereseaza. Am si eu problemele mele. Nu vreau sa-mi incarc timpul si mintea cu problemele tale de personalitate si de tip dur.
-Ah da! Cum mai merge cu Liz?
M-a lovit exact in punctul sensibil, abtinandu-ma sa nu-i trag un pumn.
-Spre deosebire de tine, bine!am rostit apasat. Cate fete ai ucis in ultimele doua luni? 10?11? Cate nu le-ai constrans si le-ai facut sa fie marionetele tale? De cate nu ti-ai batut joc si apoi le-ai lasat pe marginea drumului  sa-si dea ultima suflare in pustietate?Tu chiar nu te-ai schimbat deloc. Nu te gandesti ca asa cum tu ai suferit dupa Sarah, sufera oameni dupa copilele lor care dispar fara urma?
-Pai eu ce sa le fac daca ele cad in plasa? Sunt mici, naive si puse numai pe sotii. Trebuie sa profit de acest lucru, nu?
-Tu, nu ai inima!
-Si nici tu, de asemenea. Oamenii nu sunt importanti. Ei sunt doar prada. Noi suntem pradatorii.
-Dar uiti un lucru. Sunt grupuri de oameni care sunt pradatori si tu faci parte din lista lor de prada.
-Poate cand ma voi intalni cu ei, imi voi schimba parerea.
"Slabe sanse..."
Blake arunca o privire ironica spre tricoul meu, observand mica pata rosiatica. Zambi stramb si fara sentiment.
M-am intors spre scari, auzindu-l pe Blake intrebandu-ma:
-Cum a fost iepurasul de azi?
I-am ignorat aluzia tampita si m-am intors in camera mea. M-am schimbat de tricou, lunad unul tot alb, aruncandu-l pe celalalt in cosul cu rufe murdare.
M-am privit pentru cateva secunde in oglinda. Acelasi eu, neschimbat. Am 17 ani de 200 de ani. Cine ar fi crezut ca o sa devin o creatura a noptii?
M-am dezmeticit, iesind din transa imaginii mele din oglinda. Parca nu ma mai simteam la fel de in siguranta cu psihopatul de Blake in casa,insa macar il stiam aici. Si ca nu produce durere si teroare in lume.
M-am indreptat spre birou. Am trecut usor cu degetele peste el. Praful se adunase cu timpul. Jurnalul. Ramasese in acelasi loc. L-am sters de praf si m-am uitat la ultima insemnare. 15.05.2011.Vineri. Ora 00:24.
Nu am vrut sa continui sa citesc, deoarece am simtit cum un junghi incepuse sa puna stapanire pe mine si pe inima mea indurerata.Era ziua in care am inmormantat-o.
L-am trantit la loc pe birou, acesta scotand un sunet infundat, ridicand in aer, mare parte din praful ce se asternuse in decursul saptamanilor pe birou.
Nu i-am dat importanta si am iesit grabit pe usa.
Se apropia ora intalnirii si aveam de parcurs 3 kilometrii.
Am iesit linistit pe usa de la intrare, incercand sa nu-i trezesc prea multe suspiciuni lui Blake. Ce am vazut, in treacat, doar ca s-a uitat sa vada ce fac. Nici o intrebare, nimic, ceea ce a insemnat ca scapasem ca prin urechile acului. Dar sa nu ma bucur prea mult.
Cand mi-am dat seama ca am ajuns la o distanta considerabila de casa, am bagat viteza vampirica si am fugit pe sosea.
 STOP! Deschide asta: http://www.youtube.com/watch?v=IL95gJUGy4I
Am avut drum liber tot parcursul calatoriei, neavand neplaceri de a ma intalni cu vreo masina. Daca eram Blake, probabil ma prefaceam pierdut si astfel ii atacam pe cei din masina, iesind in castig. Dar eu nu sunt asa. Mie, imi pasa. Si sunt extrem de ingrijorat cand vad ca el e atat de nepasator. Cuvintele lui imi rasunau inca in minte. Oamenii nu sunt importanti. Ei sunt doar prada. Noi suntem pradatorii.
Mi-am alungat acest gand din minte cat am putut de repede, nevrand sa-l las sa puna stapanire pe mine.
De cand sunt vampir, tot ce simteam inainte a fost amplificat si magnetificat. Auzul. Vazul. Simturile. Mirosul. Toate acestea au fost aceelerate si intinse la maxim. Am invatat sa ma controlez din a bea sange de om. Primii mei ani vampirici au fost o teroare. Imi era sila de mine si totusi nu puteam sa ma opresc. Pana am intalnit-o pe calauza mea. Britany. Mi-o amintesc si acum, cu parul ei castaniu lunga pana la solduri, purta mereu rochii elegante din muselina si brocard, cele mai multe dintre ele probabil furate. Ea m-a invatat cum sa fiu vegetarian.
Dar apoi a venit Razboiul Civil. Luasem parte la el, vampir fiind. Dar un grup de luptatori foloseau arme cu gloante de argint. Din pacate, Britany a fost impuscata exact in inima, acest lucru ducand la moartea ei. Inca nu stiu exact  cum a murit, dar un soldat mi-a spus ca un alt soldat  din acel grup  ii facea curte, aceasta nevrand sa-i raspunda la ele. Dupa ce s-a enervat, a luat-o prin surprindere, impuscand-o. Nu a avut destul timp sa reactioneze sau sa se fereasca, sfarsind moarta la pamant.
Cata furie acumulasem atunci in mine, noaptea, am dat buzna in cortul soldatului si l-am omorat si eu pe el,rupandu-i beregata.
Furia uciderii m-a cuprins din nou,renuntand la viata de vegetarian,provocand durere in lume, si dupa 2 ani, am reusit sa ma restabilesc. Am redevenit vegetarian si mi-am jurat ca nu voi mai iesi de sub control. Niciodata.
Atatea amintiri am acumulat in decursul acestor sute de ani. Nu le voi putea uita niciodata, doar atunci cand voi muri definitiv,cine stie in ce circumstante subrite.
Am ajuns repede pe strada principala ce ducea spre casa bunicii lui Liz. Vazand ca am dat de civilizatie si ca padurea incepea sa se rareasca, am incetinit, avand timp sa-mi trag si rasuflarea.
Vantul tomnatic batea usor ducand in aer miresme de flori si fructe coapte. Cei care aveau livezi, strangeau fructele si le punau la vanzare in cutii de carton ieftin, un batran intrebandu-ma daca voiam sa iau si eu.
M-am gandit ca ar fi o idee buna asa ca m-am scotosit de cea marunti aruncati in nestire in buzunarele jeansilor mei si am luat niste mere si caise.
S-a bucurat cand a vazut ca-l platesc, el oferindu-mi un fruct din politete. Dar, m-am gandit, ca el avea mai multa nevoie de ei decat mine.
Am cotit de vreo doua ori dreapta, am luat-o pe langa cimitir si am ajuns acasa.
 La usa mi-a raspuns respectuos o batranica eleganta, stil anii '70. Vrajitoarea si stapana casei, bunica Lizei.
-Sarut mana, doamna Flowers.am zis facand o plecaciune de domn galant, oferindu-i fructele cumparate de la batranel.
Aceasta a zambit cald si m-a poftit in casa.
La masa din sufragerie erau asezate Katy,prietena cea mai buna a Lizei-vampir-, Bonnie,stiutoarea despre toate, si...mama Lizei. Chipul ei vesel si zambitor, era acum parca imbatranit cu 10 ani. Imi zambi linistit si cu durere in ochi, la vederea mea.
-Haide, ia loc. imi spuse Mary,mama Lizei.
Era o liniste sinistra in aceasta casa. De obicei, Liz era cea care deschidea cate un subiect si aveam ce discuta. Ea era cea care ne facea pe noi sa zambim, sa radeam, sa ne simtim bine si inveselea atmosfera casei. Katy si cu Bonnie schimbara priviri intre ele, eu obseravand ca fiecare dintre ele purta cate o bratara a prieteniei ce avea initiala Lizei si initiala din numele fiecarei dintre ele,  oferita de Liz, pe cand era inca in viata. Mary isi rotea ceasca de cafea in farfuriuta cu trandafiri japonezi si privea in gol. Culorile de pe cele trei fete nu erau prea vesele. Katy si Bonnie purtau cate o pamblica neagra pe mana stanga, putin deasupra cotului iar Mary era costumata toata in negru. Doar siragul de perle albe ii mai inveseleau putin vestimentatia.
Doamna Flowers sosi cu ceasca mea de ceai si doua cuburi de zahar in farfuriuta. Modelul canii era simplu, cu un desen aurit reprezentand niste pasari iar cel al farfuriei, niste fluturi viu colorati ce imi indulceau privirea.
Mi-am rotit privirea in jur. Televizorul mergea ,dar sunetul era taiat. Canalul de muzica simfonica era mut iar atmosera din camera devenea din ce in ce mai tensionata. Cred ca toti voiau sa auda ultimele vesti despre Liz, eu fiind singurul care le putea spune.
Mi-am dres glasul, am gustat din ceai si mi-am pus cele doua cuburi de zahar. Intre timp, doamna Flowers isi ocupase locul ei in capul mesei.
-Multumesc pentru ceai, am rostit in final.E foarte bun. i-am zis zambind.
Da, era intradevar. Era un amestec de tei, menta si echinaceea. Usoare urme de fructe de padure si zaharul acesta brun ii dadea o savoare de epoca.
-Ma bucur ca-ti place. mi-a raspuns dumneaei.
STOP! Deschide asta: http://www.youtube.com/watch?v=zC0vwJbFtGE
-Deci...um...incepu Katy.
Privirile se indreptara asupra ei pret de cateva secunde, simtitnd cum mana care o tineam pe picior, mi se inclestase intr-un pumn. Eram cu nervii intinsi la maxim.Tensiunea din aer crestea treptat. Simteam asta. Si cred ca nu eram singurul.
Mary isi aprinse o tigare, intrebandu-ma daca vreau una. Am rufuzat-o politicos. De la moartea fiicei ei, s-a apucat de fumat, reducand astfel din stres si si-a luat concediu medical doua saptamani, astazi fiind a doua zi.
-Tot facem cercetari si nimic. spuse Katy.
-Dar trebuie sa existe o solutie. adauga Bonnie.
Le-am sagetat cu privirea, dandu-le de inteles ca nu faceau decat sa inrautateasca starea mamei Lizei. Aceasta se tinea acum cu mana de cap, cotul rezemat de masa, tinand in aceeasi mana tigarea din care tasnea fum albastrui.
Mirosul de tutun invalui camera sau cel putin locul in care eram adunati.
-M-am tot uitat in cartile mele magice, majoritatea dintre ele avand raspunsuri vagi care trebuiesc puse cap la cap pentru a obtine ceva concret. spuse bunica.
-Mama, nu ai zis tu ca exista o cale in care sa poti lua legatura cu ea?intreba Mary.
-Da, am spus. Si este. Dar e destul de grea si puterile mele nu ma ajuta prea mult.
-Dar esti o vrajitoare buna.spuse femeia cu vocea tremurand.
-Nu a zis nimeni ca magia este usoara. zise batranica.
Mary se abtinea sa nu planga, luand inca o gura din cafea.
-Baiete, ai mai visat ceva? intreba in final bunica.
Iata ca veni si momentul pentru care am fost chemat aici. Am incerat sa par calm, dar toti stiau ca nu eram . Asa ca actoria asta nu facea decat ca inrautateasca lucrurile, eu incercat sa le mai diminuez din putere.
-Da, am mai avut un cosmar, aseara in jur de 12 si jumatate.
-Majoritatea cosmarurilor tale apar la ora asta?
-Da,dar, foarte rar si la 1,2 noaptea.
Fiind vampir, nu aveam nevoie de prea mult somn. Asa ca am incercat sa ma obisnuiesc sa dorm odata la 3 zile, inainte facand asta o data pe saptamana. Dar pentru ca aveam nevoie de indicii cu privire la locul in care este Liz, ma fortam sa adorm.
-Cum...era? intreba Mary.
Inca privea in gol, cu privirea atintita asupra...ei bine, nu stiu asupra ce, dar o facea sa fie calma si limpede la minte.
Am ezitat sa zic, avand in vedere ca raspunsul de data trecuta fusese unul bun. Data trecuta era intr-un loc minunat,alb si curat. Undeva ce semana a fi Raiul sau asa ceva. Aripile ei erau de o nuanta aurie cu tente metalice. Roia in grupul in care fusese repartizat altaturi de ceilalti ingeri, ocupandu-se de treburile care i-au fost insarcinate. Adica sa aiba grija de bebelusii ingerasi care murisera la nastere sau sa se joace cu copiii care au murit din cauze necunoscute sau boli. Era un inger acum cateva zile. Insa ceva s-a schimbat, ca de multe ori inainte.
-E tot acolo unde e bine? intreba Mary.
-Ah...am zis. Realizasem ca imi frecam degetele mari intre ele, simtindu-ma stingherit de faptul ca trebuia sa le dau o veste proasta. Pai..nu. E din nou la rau.
Mama ei scoase un oftat sugrumat, tragand din tigare. Si-a pus din nou mana la cap, uitandu-se acum in ceasca cu cafea.
-Imi pare rau...am zis in final.
-Ce facea? intreba doamna Flowers.
STOP! Deschide asta: http://www.youtube.com/watch?v=XTV02bLk_h4
Am fost usor surprins de faptul ca ma intrebase pentru prima oara cum sau ce facea acolo unde era Liz.
Mi-am luat inima in dinti si am inceput sa le zic.
-Era in celula ei rece de marmura neagra. Era umed pe jos si frig. Ii era sila de ea si de faptul ca era murdara si slinoasa, deoarece purta aceeasi bluza de 3 zile.
-De trei zile? Deci insemna ca era acolo de mai mult timp. spuse bunica.
-Da, ceea ce este ciudat. Poate la ei timpul trece altfel decat la noi? intreba Bonnie.
-Poate. Doar Liz stie cum e acolo. Apoi bunica ma privi si pe mine. Si Allan.
Mi-am strans buzele intr-o linie dreapta.
-Statea in coltul celulei ei, cu patura si perna ei uda. Apoi a  insiruit un amalgan de cuvinte si sentimente care nu pot sa le descriu. Cert e ca ii era frica si se simtea singura. Rana din jurul inimii ei sangera. Cred ca i-o luasera.
In timpul in care fusese plimbata de colo-colo, a suferit multe operatii in care i-a fost data sau luata inima.
-Apoi un personaj, a aparut cu doua franghii de aur, spunand ca Seful o cheama. Acel personaj parea sa fi fost om, ca noi. Dar noi stim ca demonii si creaturile noptii pot lua ce forma vor, inducandu-ne in eroare.
Bonnie tusi scurt, in sens aprobator.
-Frica se instala din nou in ea si urla si tipa in mintea ei, reusind sa articuleze doar un..."Ajutor".
La auzul ultimului cuvant, toate se cutremurara. Stiau ca avea nevoie de ajutor. Si noi incercam sa i-l oferim dar mai avem mult pana sa gasim o modalitate de a o salva.
Se instala o tacere sumbra. Mary aveam deja lacrimi in ochi. Cred ca durerea ei nu a mai putut si inchisa, lasandu-si lacrimile sa cada siroaie pe obrajii ei palizi.
-Dar mai e ceva..am adaugat.
Toate si-au rotit privirile spre mine, doar Mary ramanand cu ochii inchisi.
-Blake s-a intors. am zis printre dinti.

Prolog

STOP! Porneste asta! : http://www.youtube.com/watch?v=iyTHuC1EJzE
"E intuneric aici. Umezeala si e rece. Pardoseala de marmura neagra imi furnica pielea. Aceeasi bluza de 3 zile deja s-a murdarit. Ma simt moarta dar sunt vie. Intr-un fel sau altul.
Usa rece si grea din fier forjat trosneste din cand in cand. Pe mica usita de pe ea, intra usoare raze de lumina rosiatica.
Mi-am trecut mana prin par. E ud si are un aspect de nespalat. Imi e sila de mine.
Oh,nu! Se aud pasi! Iar vin! Trebuie sa ies! Dar nu pot!
Inima imi iese in piept. Sau ceva ca inima! Mai am inima? Sunt singura! Mi-e frica!
Tremur. Ce imi vor face de data asta? Or sa ma tarasca iar in Infern? Or sa ma puna sa muncesc ore in sir pentru jumatate de cana cu Spirit? Doar Spiritul ma mai tine in viata. Sunt slabita. Pasii se apropie. Oh, nu!
De ce mi s-a oprit respiratia? Ochii mei varsa ceva ud. Ce sunt? Sunt lacrimi? Au vreun folos?
Coltul celulei mele reci ma adaposteste . Sau doar imi da impresia de adapost. Perna pe care dorm si patura sunt ude. Si reci. Si murdare. Sunt murdara.
Huh...
Cheia se invarte in broasca. Lantul e indepartat. Zangane la fel ca frica din mine. Se intredeschide usa.
E el. Acelasi zmeu. Drac impielitat! Iar ai venit?
Oh, nu! Are franghia! Franghia aurita. Pulsul mi se accelereaza din nou. Rana din locul inimii imi sangereaza. Se apropie de mine cu pasi marunti si greoi. Ma las prada. Stiu ca nu am cum sa scap. Ma duce iar acolo. Judecata de Apoi este foarte nehotarata la mine. Macar de-as muri definitiv! Lumina rosie ma orbeste. Ma ustura ochii si tot corpul.
-Te cheama Seful.
Tip, urlu in sinea mea. De durere, de frica...
Ajutor!"

Doamne...te rog da-mi inspiratie!

Ok. Acum sunt asa: 

Dar inca sper sa ma izbeasca imaginatia ceva de genul :

si dupa ce o sa scriu cateva enspe mii de pagini, sa fiu asa:

Pe bune, abia astept sa scriu. Si as fi, cred, cea mai fericita din lume daca as apuca sa scriu weekendul acesta! Wee! Nope...lenea mea spune ca acest blog este de fapt participare selectiva. Dar acea faramita de energie spune "Haide! Scrie! Scrie! Stii ca asta vrea lumea! Posteazaaaa!" . 

Sincer, am o dilema. Big problem, bro! 

Mai asteptati putin?! Pleeeeeease?

cred ca fac o obsesie pentru pisici! Si eu am un caine! 

don't tell anybody! 

Nu se pot hotari unde sa o trimita

Dupa ce Liz, vrajitoarea focului, a salvat lumea de fortele vampirice malefice, acolo unde este acum, nu poate alege pentru ea. Este tarata de colo-colo, ba in Iad, ba in Rai, ajungand pana la urma sa fie la granita dintre cele doua lumi.
Bonnie, Katy si Allan incearca din rasputeri s-o readuca la viata cu ajutorul bunicii ei vrajitoare.
Liz vorbeste cu ei, in mare parte prin vise,aparand numai in cele ale lui Allan.
Oare va reusi ea sa iasa din lumea in care sufletul ei rataceste?